13 martie 2011

Risotto cu broccoli

Aveam de gand sa fac un risotto vegetarian si l-am facut mai devreme decat il preconizasem pentru ca l-am folosit ca si garnitura pentru creveti in sos de vin si lamaie.



Italienii mananca risotto ca pe un fel de mancare separat, dar sa fiu cinstita nu sunt un mare fan (pastele le manac ca pe un fel de sine statator fara probleme) al unui rissotto simplu, cu exceptia postului.





Dificultate-simplu
Timp-30min
Cost-mediu


Ingrediente

  • 1ceapa mica
  • 1 catel de usturoi
  • 100ml vin alb sec
  • 70-100g de broccoli(de la punga sau proaspat)
  • 1 lingura de fulgi de morcov(sau un morcov mic taiat cubulete)
  • 5-6 linguri de ulei de masline
  • 200g orez arborio (pentru risotto)
  • Sare de mare
  • Piper proaspat macinat


Mod de preparare


Intr-o oala de 1,5l puneti apa la fiert. Din aceasta apa care fierbe veti pune, polonic cu polonic, apa necesara fierberii orezului.

Intr-o cratita puneti catelul de usturoi tocat, ceapa mica tocata fin si caliti pentru 1-2 minute in 2-3linguri de ulei de masline. Adaugati orezul si il caliti si pe el pentru 10secunde.

Adaugati vinul alb sec si lasati-l sa se evapore. Incepeti sa adaugati apa fiarta, un polonic, amestecand in risotto cu o lingura pana nu mai este lichid in cratita, moment in care mai adaugati inca un polonic de apa....si tot asa.



Tot acum adaugati brocolli taiat (crud sau de la punga) si fulgii de morcov (sau cubuletele de morcovi).

Langa risotto trebuie sa stati tot timpul, pentru ca trebuie adaugata apa fiarta, putin cate putin, pana tot orezul s-a fiert. Risotto trebuie sa fie moale, sa curga putin, asa ca nu il lasati fara apa, dar nici sa inoate in apa nu e bine!

La final adaugati restul de ulei de masline, sarea si piperul proaspat macinat.


Tips

Risotto-ul difera putin ca si arome fata de pilaful nostru cu legume. Are o aroma subtila de usturoi si de vin. Se serveste la masa cu o lingura buna de parmesan ras si un fir de ulei, sau poate fi o garnitura pentru ceva carne sau peste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Anunta-ma de orice vrei, aici!

Let me know, here!